Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, audiați la Tribunal

Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, audiați la Tribunal
Publicat: 29/04/2016, 15:57

Dumitru Dragomir a declarat că a fost schimbat din funcție la cererea lui Traian Băsescu și a lui Victor Ponta și a spus că Adrian Mititelu, finanțatorul clubului de fotbal craiovean, „este diabolic”.

„Am fost vicepreședinte al FRF vreo 20 de ani. Nici eu nu știu exact. În 2013 m-au dat afară”, a spus Dragomir.

Întrebat de judecător de ce nu i-a dat în judecată pe cei care l-au dat afară, Dragomir a replicat: „Pe cine? Pe Ponta și pe Băsescu? Doar nu-s tâmpit!”.

„N-am primit niciun ban de la Federație, aveam doar drept de vot. Juriștii mi-au zis că dacă Adrian Mititelu nu-și retrage plângerea penală o să fim penalizați de UEFA. Jucătorii nu erau plătiți de Mititelu. Va spun ceva, eu am trăit printre escroci. Mai mare că asta nu am văzut în viața mea”, a declarat Dragomir în față instanței.

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a fost audiat, că martor, în același dosar. Acesta a precizat în fața judecătorului că nu știa nimic de situația financiară grea a Univesității Craiova.

„Personal, nu. Poate la juridic se știa, nu și de mine. Hotărârile Comitetului erau executorii la dată pronunțării în cadrul comitetului executiv și a fost ceva inedit pentru noi deoarece s-a întâmplat o singură dată, în 24 de ani, să fie exclusă o echipa din campionat”, a spus Mircea Sandu, conform televiziunilor de știri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor